Despre nuntă

Nunta in Hambar – Sfaturi esentiale pentru un eveniment de neuitat

Închide ochii o clipă. Imaginează-ți o după-amiază de vară, aer curat, miros de fân proaspăt și apusul care scaldă dealurile într-o lumină aurie. În fața ta se ridică un hambar din lemn, renovat impecabil, cu grinzi masive și ferestre uriașe prin care soarele intră vesel.

Afară, câteva mese lungi, aranjate simplu, cu flori de câmp și lumânări. Muzică blândă. Râsete. Și voi doi, dansând desculți pe podeaua caldă de lemn. Pare o scenă din Yellowstone, nu? Și totuși, se întâmplă aici, la câțiva kilometri de București.

Cine ar fi crezut că, din zecile de săli de evenimente și locații care mai de care mai pretențioase și elegante, la un moment dat un hambar pentru nunta le va surclasa? Este și acesta un trend, despre care ne-am decis să detaliem în rândurile ce urmează. Dat fiind că locația este una dintre cele mai importante decizii pe care le iei, evident, punem punctul pe i și îți spunem de ce merită să alegi nunta în hambar, dar și care sunt avantajele unei astfel de locații.

Este nunta în hambar o sfidare a rigorilor clasice legate de aceste evenimente? Vei regreta această alegere? Pui în dificultate în vreun fel modul în care vei organiza acest eveniment pornind de la stilul și vibe-ul mai relaxat al unor locații de genul?

 

 

Un hambar pentru nunta este rustic, boem, dar nicidecum mai putin elegant

Să începem prin a puncta că o nuntă în hambar nu înseamnă una lipsită de eleganță. Desigur, nu are rigurozitatea pe care o știm ca în cazul unui ballroom. Însă, poate fi la fel de bine locația unei nunți elegante. Menționăm acest aspect, întrucât pentru mulți la primul gând cu referire la nunta în hambar București este tipicul scenariu rustic: mirii sunt îmbrăcați în ținute cowboy, pe alocuri sunt baloți de fan și meniul este unul tradițional românesc. Ei bine, se poate și altfel.

Pare că un eveniment de acest tip, într-o locație precum un hambar pentru nunta, poate fi și versatilă. Asta înseamnă că îți permite să duci povestea spre stilul dorit de tine. Nunta ta poate fi una boemă, poate fi la fel de bine una rustică.

 

 

Cine si de ce ar alege un hambar de nunta ca locatie pentru una dintre cele mai importante zile din viata sa?

În ultimii ani s-au promovat mai intens astfel de locații, existând mai mulți factori care ar putea determina pe cineva să aleagă un hambar de nuntă ca locație pentru una dintre cele mai importante zile din viața sa.

Poate fi și tendința publicului care își dorește tot mai mult ca astfel de evenimente să fie mai mult pentru distracție în familie decât un eveniment major, obositor de organizat, cu zeci de invitați.

Nimic nu se compară cu un wedding weekend. Adică cu o evadare din agitația urbană, când mirii și invitații lor se retrag într-o locație de vis din afara orașului, unde petrec până în zori și se simt cu adevărat bine. Petrec nu doar la nunta în sine, însă au timp și de ceva răgaz după, pleacă acasă cu amintiri de neuitat și unde mai pui că au și șansa de a se relaxa într-o locație intimă.

Astfel de preferințe au dus în ultima vreme la promovarea intensă a hambarelor. Sunt locații de acest gen și în pe lângă București, unde mirii care gândesc outside the box după cum spun americanii pot alege să își petreacă una din cele mai importante zile din viața lor.

Un hambar de nuntă nu este neapărat mai accesibil sau mai mult disponibil față de alte locații. Se impune însă, automat, să rezervați data evenimentului, dar și cazarea, pentru ziua nunții și ziua de după.

 

Locații de hambar moderne disponibile în România

Trendul nunților în hambar nu mai este doar o inspirație de pe Pinterest. Este deja bine conturat și la noi, cu locații superbe care îmbină perfect rusticul cu rafinamentul contemporan.

Snagov, Ciolpani, Singureni, Domnești sunt doar câteva dintre zonele din apropierea Bucureștiului unde găsești hambare transformate în spații de vis pentru evenimente. Fiecare are un specific aparte, dar toate oferă un cadru natural, aerisit, cu detalii atent gândite și facilități moderne. Multe dintre aceste locații pun la dispoziție pachete complete: zonă de ceremonie în aer liber, sală pentru petrecere, catering, decor personalizat, cazare pentru invitați și chiar coordonator de eveniment. Astfel, logistica este simplificată, iar voi vă puteți concentra pe ce contează cu adevărat, să trăiți fiecare clipă.

Designul variază de la rustic pur (lemn brut, baloți de paie, arcade din iederă), până la rustic-elegant (lumină caldă, aranjamente florale moderne, mobilier minimalist). Indiferent de stil, toate oferă un cadru cu suflet, care adaugă un plus de emoție zilei voastre.

 

Să vorbim despre avantaje – de ce sa faci nunta in hambar?

Unul din motive ar fi tocmai locația și farmecul său aparte. Dacă ești genul de persoană care se simte mai conectată cu natura și își dorește pentru marea zi o locație care să sugereze asta, atunci clar nunta în hambar este pentru tine. Mai apoi vorbim despre preferința pentru natural, pentru mixul de stiluri sic și rustic în același timp.

Astfel de locații de nuntă, cel mai adesea, nu au nevoie de ceva complicat la capitolul amenajarea decorului. Nu se doresc scaune îmbrăcate în huse sau prea multe elemente de decor. Se pune mare accent pe simplitate, pe natural.

Un alt avantaj este că destinația în sine va fi ca o invitație la un weekend de relaxare. Dacă hambarul de nuntă dispune și de locuri amenajate la exterior, cu atât mai bine. Poți stabili nunta într-o astfel de locație în orice sezon.

 

Spațiu versatil pentru ceremonii și poze de poveste

Un mare avantaj al hambarelor moderne este versatilitatea: ai libertatea de a organiza totul într-un singur loc, de la pregătiri și ceremonie, până la petrecere și sesiunea foto. Multe dintre aceste locații dispun de grădini generoase, foișoare sau spații amenajate special pentru cununii civile, religioase sau ceremonii simbolice. Astfel, scapi de drumurile între primărie, biserică și restaurant și transformi întreaga zi într-un flux natural, fără stres inutil.

Din punct de vedere vizual, aceste spații sunt un vis pentru orice fotograf. Lemnul cald al hambarului, lumina naturală, decorurile minimaliste și cadrele cu natură în fundal oferă o paletă estetică perfectă pentru fotografii autentice și atemporale. Poți amenaja colțuri cozy cu pături, lumini și perne, photobooth-uri cu decor rustic sau un candy bar în stil boho. Fiecare detaliu va arăta impecabil în poze și va contribui la atmosfera de „acasă”, dar cu stil.

Într-un hambar, nu ai limite impuse de pereți sau convenții. Ai doar spațiu pentru creativitate, emoție și amintiri cu adevărat memorabile.

O nuntă în hambar, cu farmecul său rustic și autenticitatea sa, devine un tablou vieții, iar fotografiile surprinse în aceste locuri magice pot păstra acele momente pentru eternitate. În acest cadru pitoresc, alegerea unui fotograf de nuntă talentat devine un aspect esențial pentru a transforma peisajul natural în imagini spectaculoase și emoționante.

 

Libertate culinara

Un punct forte al hambarului este și libertatea culinară. Multe locații colaborează cu firme de catering care propun meniuri farm-to-table. Legume de sezon, brânzeturi locale, pâine de la brutării artizanale. Gusturi autentice, servite într-un mod lejer. Deserturile pot varia de la tarte cu fructe proaspete la mini-cheesecake. Și, deliciu absolut, barul de limonadă cu mentă și fructe de pădure. Invitații adoră.

 

Alege un hambar de nunta pentru casatoria civila si cea religioasa in aer liber

Fiecare hambar modern din jurul Bucureștiului are un petic de grădină dedicat. Unii plantează stejari tineri, alții lasă câmpul liber, doar cu un arc minimalist din lemn. Scaunele pot fi rustice sau moderne, după gust. 

Organizarea căsătoriei civile și ceremoniei religioase in aer liber la un hambar de nuntă oferă cuplului avantajul de a profita de cadrul vizual deosebit al acestui spațiu rustic și autentic, aducând o atmosferă aparte și un farmec inconfundabil ceremoniei lor. Iar acum, imaginați-vă cum vor străluci fotografiile, comparativ cu cele obișnuite de la starea civilă!

 

Cui i se potriveste o nunta in hambar?

Din fericire pentru doritori, astfel de hambare pentru nunți sunt destul de multe, în apropiere de capitală, la distanță de câteva minute. Rustic și lejer, în inima naturii, într-un loc pitoresc, ce ați putea să vă doriți mai mult?

Este destul de mult probabil că o astfel de alegere să fie și a ta, dacă ești genul libertin, care își dorește ceva diferit de seara aceea în care sunt etalate corsete, când petrecerile în sălile de dans unde domnesc candelabre nu este tocmai pe gustul tău.

Tip: vizitează o astfel de locație și convinge-te la fața locului că o nuntă în hambar este ceea ce îți dorești!

 

Ce trebuie sa ai in vedere cand alegi un hambar de nunta?

– Evaluează ambianța și decorul unui hambar de nunta pentru a te asigura că se potrivește cu stilul tau si cu viziunea ta aspura evenimentului.

 

– Verifică dacă există vecini sau locuințe în apropierea hambarului și dacă există restricții legate de nivelul de zgomot permis în timpul petrecerii.

 

– Verifică dacă în apropierea hambarului de nunta există unități de cazare pentru invitații din provincie sau pentru cei care doresc să rămână peste noapte după eveniment.

 

– Întreabă daca sunt costuri suplimentare pentru organizarea casatoriei civile și slujbei religioase în aer liber.

 

– Hambarul cere atenție la detalii. Dacă spațiul este mare, ai nevoie de un sistem de sunet bun, altfel muzica nu se va auzi uniform. Iluminarea este, de asemenea, esențială. O combinare de lumini calde deasupra meselor și spoturi discrete pe grinzi creează magie pură. Iar dacă visezi la jocuri de lumini dinamice, ai grijă să nu strici atmosfera rustică. Un mix de culori pastel și chihlimbar va fi suficient.

 

 

Ce dezavantaje sunt?

De regulă, hambarele pentru nunți sunt amplasate în zone mai izolate, în afara orașelor, iar acest lucru poate fi o piedică pentru cuplurile care își doresc o astfel de nuntă într-un astfel de loc.

Un obstacol de ordin logistic poate fi faptul că unele hambare pot fi situate destul de departe de localitate, iar servicii precum Uber sau Bolt ar putea să nu ajungă până acolo. În plus, mulți invitați vor fi dependenți de mașină.

Recomandăm căutarea unui hambar cât mai aproape de oraș pentru a minimiza potențialele obstacole logistice care pot apărea.

 

Atentie deosebita trebuie acordata in alegerea serviciilor

Într-un moment atât de special, în care ați investit atât de mult într-un decor floral scump și într-o locație de vis, ar fi păcat ca aceste detalii să nu fie surprinse de niște profesioniști.

Astfel, calitatea serviciilor nu ar trebui să fie compromisă în favoarea prețului mic; Alegerea unei echipe foto video profesioniste pentru nunta cu un portofoliu verificat poate face diferența între simple imagini și amintiri de neprețuit.

 

Din Yellowstone la Singureni – Nunta „La Hambar”

Hambarul modern devine sinonim cu eleganța simplă. Fără opulență. Fără artificii inutile. Investește mai mult în amintiri și mai puțin în decoruri gălăgioase. Contează râsul prietenilor, dansul sub lumini și fotografiile care surprind adevărata bucurie. Vrei ca fiecare invitat să plece acasă spunând: “A fost perfect. A fost despre ei.”

Dacă visezi la sălbăticie îmblânzită, alege un hambar. Dacă vrei natură, dar și confort, alege un hambar. Dacă iubești lemnul, lumina caldă și serile cu licurici, alege un hambar. Și lasă-te purtat de farmecul lui.

Nu te-am convins încă să îți organizezi nunta într-un hambar de evenimente? Te invităm să arunci o privire la câteva fotografii realizate de noi la restaurantul “La Hambar”, situat într-un fost grajd și amenajat spectaculos în cadrul domeniului ecvestru Singureni Manor.

Ne-a captivat această locație pentru modul în care reinterpretează conceptul de hambar, aducându-i o notă modernă și sofisticată, păstrând totodată farmecul și autenticitatea specifică unui hambar tradițional.

Acest restaurant de fine dining se găsește în inima pădurii Singureni, oferindu-vă o experiență culinară desăvârșită într-un cadru natural și liniștit.

De asemenea, nu putem să nu remarcăm prezența cailor pur-sânge arab, care adaugă un farmec aparte.

Noua ne-au placut foarte mult fotografiile realizate aici si vă invităm să le explorați si voi mai departe pentru a vă bucura de frumusețea și magia acestei locații unice.

 

O poveste scrisă în lemn și lumină

Încheiem cu un sfat simplu: vizitează locațiile. Simte lemnul sub pași. Ascultă liniștea din jur. Gândește-te cum va arăta rochia ta în lumina apusului care intră printre grinzi. Dacă inima bate mai repede, ai găsit locul. De acolo, totul devine poveste.

În final, nunta la hambar nu este doar un trend. Este un mod de a celebra dragostea într-un cadru real, viu, care inspiră. Așa că ia-ți perechea de mână, ieșiți din agitația orașului și lăsați hambarul să vă scrie povestea… în lemn, lumină și râsete.